Acasa Politica de retur

Clientul nu poate returna produsele după momentul când a intrat in posesia lor deoarece acestea sunt produse digitale, al cărei valoare consta in conținutul care poate fi copiat imediat după achiziționarea acestuia, produsul nefiind unul fizic pe care sa îl poată returna. Aceste aspecte se pot deduce si din formularea legislației in vigoare:

Ordonanța nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta

Art. 10. – Consumatorul nu poate denunța unilateral următoarele tipuri de contracte, cu excepția cazurilor in care pârțile
au convenit altfel:
a) contracte de furnizare de servicii a căror execuție a început, cu acordul consumatorului, înaintea expirării termenului de 10 zile lucrătoare prevăzut la art. 7 alin. (1);
b) contracte de furnizare de produse sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile cursurilor pieței financiare care nu pot fi controlate de comerciant;
c) contracte de furnizare a unor produse executate după specificațiile consumatorului sau a unor produse distinct personalizate, precum si a acelora care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid;
d) contracte de furnizare a înregistrărilor audio, video sau a programelor informatice, in cazul in care au fost desigilate de către consumator;
e) contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelor-magazin;
f) contracte de servicii de pariuri sau loterii.

Află idei pe care să le pui in practică ușor astfel încât să fii un pic mai bine decât ieri