Mi a fost greu tare saptamana asta la munte.
Mama si femeie singura la munte cu 2 baieti aproape adolescenti… eu am fost aia care a plans si s a plans mai des decat ei. Sigur, m am descurcat.
Sigur, am avut un plan si o intentie, adica sa schiem, si asta am facut. Da’ a fost cu câț și miau și vai și aoleo.
Și de ce spun asta? Nu ca să mă plâng (m-am plâns destul cinci zile la munte 🤣) ci pentru că mi-ar plăcea să se deschid Facebook și să să citesc lucruri reale în loc de ” ai lav mai laif”.
Jur ca si eu postez partile misto din viata mea si arareori spun cand mi e greu, cand sunt trista sau plang.
Nefericirea, fie ea si temporara, nu vinde, nu atrage, nu e apreciata. E normal sa fie asa, hai sa nu ne urlam in public nefericirea sau durerea .. da’ hai sa o recunoastem si sa spunem cum trecem prin ea, dincolo de ea.
nu?